CIOROÁICĂ, cioroaice, s. f. 1. Cioară. 2. Epitet dat unei femei brunete, oacheșe. – Cioroi + suf. -oaică. Vezi definitia »

ceáță (céțuri), s. f. – 1. (Înv.) Nor, negură, albeață care întunecă vederea. – 2. Negură, pîclă. – 3. Praf care acoperă unele fructe proaspete. Lat. vulgar. *caecia „albeață a ochiului” de la caecus „orb” (Pușcariu, Conv. Lit., XXXVII, 598; Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Pușcariu 359; Candrea-Dens., 308; Densusianu, Hlr., 158; REW 1467; Iordan, Dift., 45; DAR). Der. de la caecus, întrevăzută încă de autorii Lexiconului de la Buda, se bazează după Crețu 313 pe un der. *caecitia. Cihac, II, 47, se gîndea la rus. čad „fum”, opinie acceptată de Weigand, BA, III, 108 (‹ bg. čadica), în ciuda probabilității sale reduse. – Der. cețos, adj. (cu ceață); cețoșa (var. încețoșa, cețui), vb. (a se lăsa ceață; a (se) împăienjeni vederea). Vezi definitia »

pârpálă, pârpále, s.f. 1. (înv.) carne friptă în grabă. 2. (reg.; la pl.) vreascuri. 3. (înv.) palavragiu, flecar. Vezi definitia »

CÂRCIUMĂREÁSĂ, cârciumărese, s. f. 1. Nevastă de cârciumar; femeie care are în proprietate o cârciumă; cârciumăriță. 2. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse, ovale, cu flori mari, divers colorate (Zinnia elegans). [Var.: crâșmăreásă, (reg.) cârcimăreásă s. f.] – Cârciumar + suf. -easă. Vezi definitia »

SEMIUNCIÁLĂ adj., s. f. (literă de tipar) jumătate din mărimea unei unciale. (< semi- + uncială) Vezi definitia »