Definita cuvantului ceață
ceáță (céțuri), s. f. – 1. (Înv.) Nor, negură, albeață care întunecă vederea. – 2. Negură, pîclă. – 3. Praf care acoperă unele fructe proaspete. Lat. vulgar. *caecia „albeață a ochiului” de la caecus „orb” (Pușcariu, Conv. Lit., XXXVII, 598; Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Pușcariu 359; Candrea-Dens., 308; Densusianu, Hlr., 158; REW 1467; Iordan, Dift., 45; DAR). Der. de la caecus, întrevăzută încă de autorii Lexiconului de la Buda, se bazează după Crețu 313 pe un der. *caecitia. Cihac, II, 47, se gîndea la rus. čad „fum”, opinie acceptată de Weigand, BA, III, 108 (‹ bg. čadica), în ciuda probabilității sale reduse. – Der. cețos, adj. (cu ceață); cețoșa (var. încețoșa, cețui), vb. (a se lăsa ceață; a (se) împăienjeni vederea).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu ceață
GLODURÁRIȚĂ, glodurarițe, s. f. Plantă perenă asemănătoare arbuștilor, cu flori minuscule (Camphorosma monspeliaca). – Glodur[os] + suf. -ariță. Vezi definitia »
picioácă, picioáce, s.f. (reg.) cartof. Vezi definitia »
EUGENÉTICĂ s.f. Eugenie. [Gen. -cii. / < germ. Eugenetik]. Vezi definitia »
LUDUȘEÁNCĂ, ludușénce, s.f. Femeie născută și crescută în localitatea Luduș (din județul Mureș). ♦ Locuitoare din localitatea Luduș. (ludușean + suf. -că) Vezi definitia »
FOLOȘTÍNĂ, foloștine, s. f. 1. Rămășiță de la vegetale fierte, de la boabe de struguri tescuite, etc. 2. (Rar) Zăpadă care cade în fulgi mari. – Et. nec. Vezi definitia »