CEAUȘÉL, ceaușei, s. m. (înv.) Diminutiv al lui ceauș. [Pr.: cea-u-] – Ceauș + suf. -el. Vezi definitia »

sturzél, sturzéi, s.m. (reg.) sturzișor; sturz mic; sturzior, sturzuleț. Vezi definitia »

OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ. Vezi definitia »

STIHURÉL, stihurele, s. n. (Depr.) Diminutiv al lui stih (1); versuri lipsite de valoare. Vezi definitia »

cinghél (cinghéluri), s.n. 1. Cerc, inel, fretă. 2. Cîrlig. – Mr. cinghelu, megl. cenghiel. – Tc. çengel „cîrlig” (Roesler 608; Șeineanu, II, 127); cf. ngr. tsinhéli, alb., bg., sb. čengel. – [1933] Vezi definitia »