sgáibă (-be), s. f. – 1. Rană, rosătură, bubă superficială. – 2. Crustă, coajă. – 3. Demon, termen de ocară. – Var. mr. zǵaibă. Lat. scăbia, de la scăbĕre „a se freca” (Cipariu, Elem., 72; Densusianu, Hlr., 133; Pușcariu 1936; REW 7634; cf. în contra Graur, BL, V, 113), cf. alb. zgebë „rîie” (Philippide, II, 653), it. scabbia „rîie”. Proveniența în rom. pornind de la alb. (Weigand, Jb., XIX, 144) pare o ipoteză inutilă, ca și sursa anterioară indoeurop. (Lahovary 327). Pentru formă, cf. habeat › aibă. Etimonul lat. nu a fost acceptat din cauza dificultății semantice, dacă se pornește de la sensul de „rîie”, propriu lui scabies; dar este de presupus că cuvîntul lat. conservat și sensul său etimologic, de „mîncărime, lucru care provoacă scărpinatul”, care este cel al cuvîntului rom. – Der. sgăibos, adj. (ulceros). Vezi definitia »

MIÓZĂ s.f. (Med.; op. midriază) Contracție permanentă a pupilelor. [Pron. mi-o-. / < fr. myose, cf. gr. meiosis – micșorare]. Vezi definitia »

FUNDUÁRĂ, funduare, adj.f. (Înv.; în sintagma) Carte funduară = carte funciară, v. funciar. [Pr.: -du-a-] – Cf. lat. fundus, germ. Fundus „proprietate(de teren)”. Vezi definitia »

bombă, bombe s. f. 1. local de categorie inferioară. 2. veste / știre senzațională. 3. rezultat surprinzător într-o competiție sportivă. 4. (înv.) speluncă devenită loc de adăpost al vagabonzilor. Vezi definitia »

CENUȘĂREÁSĂ, cenușărese, s. f. Personaj din basme, închipuit ca o fată persecutată și chinuită de mama vitregă; fig. fată persecutată în familie, care muncește peste puteri. – Cenușar + suf. -easă. Vezi definitia »