AC, ace, s. n. 1. Mic instrument de oțel, subțire și lustruit, ascuțit la un capăt și prevăzut la celălalt cu o gaură prin care se trece ața; servește la cusut. ♢ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet și cu grijă. Stă ca pe ace sau parcă stă pe ace = e foarte nerăbdător; nu se simte la locul lui. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = foarte puțin. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. ♦ Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care cad uneori iarna. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu acul (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ♢ Ac de mașină = ac cu urechea la capătul ascuțit și care se fixează cu celălalt capăt în mașina de cusut. 3. Indicator la unele aparate de precizie. Acul busolei. ♦ Piesă metalică de forma unei limbi, care servește la dirijarea roților de tren sau de tramvai de pe o linie pe alta. 4. Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Produs al pielii, în formă de ghimpe, caracteristic unor animale. Acul ariciului. 5. Frunza ascuțită a coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, ale cărei fructe se termină printr-un ac lung (Scandix pecten Veneris); ac-de-mare = pește marin cu formă lungă și ascuțită (Syngnathus acus) – Lat. acus. Vezi definitia »

NOVÁC, novaci, s. m. Nume dat în mitologia populară unui personaj închipuit ca un om puternic și voinic. – Din n. pr. Novac. Vezi definitia »

TIC-TÁC interj. și s. n. cuvânt care imită sunetul ritmic al ceasornicului, bătăile inimii etc. (< fr. tic -tac, germ. Ticktack) Vezi definitia »

temleác, temléce, s.n. (reg.) 1. curea la lance. 2. cârlig de apucat peștele. Vezi definitia »

capac de oala, ( folosit in zona mures ) Vezi definitia »