TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal sau de lemn, având forme diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă farfuriile, tacâmurile etc.; tabla. ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (În expr.) A da pe cineva tava (sau tavă) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] Tc. tava. Vezi definitia »

MIȘÁUCĂ adj. f. (Reg.) Ticăloasă. – Din mișea + suf. -aucă. Vezi definitia »

PORTÍȚĂ, portițe, s. f. Diminutiv al lui poartă. ◊ Expr. Portiță de scăpare = posibilitate de a scăpa dintr-o situație dificilă. – Poartă + suf. -iță. Vezi definitia »

RÓZĂ s. f. 1. trandafir. ♦ a sta pe ĕ = a se găsi într-o situație favorabilă. ♦ ă vânturilor = cerc, cu direcțiile punctelor cardinale și gradațiile lor intermediare. 2. (herald.) stilizarea florii de măceș cu cinci petale în jurul unui bumb central (stigmat) și cinci sepale ascuțite între petale. 3. gen special de șlefuire care se dă diamantului. (< fr. rose, lat., it. rosa, germ. Rose) Vezi definitia »

pắstură (-ri), s. f. – Sediment, depunere de miere. – Var. (Banat) prestură. Origine îndoielnică. Dicționarele glosează foarte diferit acest cuvînt: „lăptișor alb cu care se hrănesc larvele de albină” (Damé); „excremente de albine moarte de dizenterie” (Tiktin); „miere de calitate inferioară, care se culege din flori mai puțin adecvate” (Scriban). Aceste interpretări diferite au condus la explicații diferite: din lat. pastūra „aliment” (‹ pascĕre „a paște”) după P. Papahagi, Notițe, 41; Pascu, I, 139; Scriban; (cf. REW împotrivă REW 6282); sau din lat. *pestŭla, din pestis „pestă”, după Tiktin, Pascu, Sufixe, 57 și Pascu, Beiträge, 11 (după Philippide, II, 727, în legătură cu alb. busturë). Probabil e vorba de un der. din lat. pistūra „măciniș”, luat inițial în sensul de „resturi, pleavă de la măciniș”. Vezi definitia »