VOLINTIRÁȘ, volintirași, s. m. (Înv.) Diminutiv al lui volintir. – Volintir + suf. -aș. Vezi definitia »

hățáș (hățáșe), s. n. – Cărare, potecă. – Var. hățiș, hațiș, hataș, hățag. Origine incertă. Pare a fi formație expresivă, pe baza lui hăț, care exprimă ideea de „a pleca, a devia”, caz în care ar însemna „(drum) lateral” sau „scurtătură”. Totuși, sensul special de „hățiș”, s. n. (desiș, tufișuri), se potrivește doar în parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen „a ațîța”, care nu pare mai probabil. După Moldovan 426, de la hat, „drum”, care nu apare cu acest sens; în afară de aceasta, der. de la hat nu îl au pe ț. – Der. hățaș, s. m. (Bucov., haiduc); hățoagă, s. f. 8cărare de animale, în pădure). Vezi definitia »

căuzáș, căuzáși, s.m. (înv.) 1. partizan al unei cauze secrete; conspirator, revoluționar. 2. participant la revoluția din 1848 în Țara Românească. 3. persoană din același partid; om care apără aceeași cauză; pricinaș. Vezi definitia »

PERÚȘ, peruși, s. m. Specie de papagal cu ciocul lung și cu coada ascuțită, care imită sunetele articulate; p. gener. papagal. – Din fr. perruche. Vezi definitia »

TRIFOIÁȘ, trifoiași, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele despicate în trei lobi și cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -aș. Vezi definitia »