chímă (-me), s. f. – Germen, sămînță. Sb. kima (DAR) sau din germ. Keim, prin intermediul săs. kim (Lacea, Dacor., IV, 778). Înainte, Philippide, Principii, 138, încercase să-l explice prin gr. ϰῦμα (cf. ciumă) ipoteză acceptată de Bogrea, Dacor., II, 654. – Der. chimiță, s. m. (diavol; bufon, caraghios), care pare a fi un dim. de la cuvîntul anterior (Bogrea și DAR îl explică prin numele unui personaj popular în trecut datorită șotiilor sale; nu este însă posibil să se aplice diavolului numele unui personaj real, și nici nu s-ar explica prin alte mijloace apelativul Chimiță, astfel încît este de presupus că acesta din urmă este o simplă poreclă). Vezi definitia »

MICROFÁUNĂ s.f. Totalitatea animalelor microscopice de pe glob, dintr-o regiune sau dintr-un loc restrâns. [Pron. -fa-u-. / cf. fr. microfaune]. Vezi definitia »

REGENERESCÉNȚĂ s. f. regenerare (II). (< fr. régénérescence) Vezi definitia »

hoáncă (hoánce), s. f. (Trans., Banat) Vale, trecătoare. Sb. hunka (Candrea). Vezi definitia »

GÁȘCĂ, găști, s. f. (Peior.) Grup restrâns de oameni, uniți între ei prin preocupări, mai ales în vederea săvârșirii unor acțiuni reprobabile; grup de oameni care se află la periferia societății. ◊ Expr. A (se) sparge gașca = a (se) risipi, a (se) destrăma o cârdășie, o clică. – Et. nec. Vezi definitia »