Definita cuvantului chimă
chímă (-me), s. f. – Germen, sămînță. Sb. kima (DAR) sau din germ. Keim, prin intermediul săs. kim (Lacea, Dacor., IV, 778). Înainte, Philippide, Principii, 138, încercase să-l explice prin gr. ϰῦμα (cf. ciumă) ipoteză acceptată de Bogrea, Dacor., II, 654. – Der. chimiță, s. m. (diavol; bufon, caraghios), care pare a fi un dim. de la cuvîntul anterior (Bogrea și DAR îl explică prin numele unui personaj popular în trecut datorită șotiilor sale; nu este însă posibil să se aplice diavolului numele unui personaj real, și nici nu s-ar explica prin alte mijloace apelativul Chimiță, astfel încît este de presupus că acesta din urmă este o simplă poreclă).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu chimă
GENTULÍȚĂ, gentulițe, s. f. Diminutiv al lui geantă1; gentuță. – Geantă1 + suf. -uliță. Vezi definitia »
ciorofálă s.f. (reg.) glod, noroi. Vezi definitia »
DEXTRÍNĂ s. f. substanță albă, produsă prin degradarea parțială a amidonului, folosită la fabricarea unor cleiuri, ca înlocuitor al gumei arabice, apret etc. (< fr. dextrine) Vezi definitia »
olimpiadă, olimpiade s. f. (șc.) corigență. Vezi definitia »
SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata apei sau săgeata apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta. Vezi definitia »