țintéș, țínteșă, adj. (reg.) 1. îndreptat către o țintă. 2. bun țintaș. 3. țeapăn. 4. țintat; cu o țintă în frunte (un animal). Vezi definitia »

PIȘ¹ interj. (Rar; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de soaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâș interj.] – Onomatopee. Vezi definitia »

ȘERPÁȘ s. m. indigen din India, Nepal etc. care însoțește expedițiile pe Himalaia. (< fr., engl. sherpa) Vezi definitia »

țărúș (-și), s. m. – Par, prăjină, băț. Origine necunoscută. Apropierea de sl. cerŭ, cf. cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat. terrĕus (Giuglea, Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezintă interes. Apare din sec. XVII. Ar putea fi un der. de la tarac, taraș „par”, dar fonetismul este dificil. Vezi definitia »

CHILOȚÁȘ chiloțași, s. m. Chiloțel. – Chiloți + suf. -aș. Vezi definitia »