COMPLETÍV, -Ă adj. Care complinește, care servește drept complement. ◊ Propoziție completivă (și s.f.) = propoziție subordonată care îndeplinește față de propoziția regentă funcția de complement. [< lat. completivus, cf. fr. complétif]. Vezi definitia »

IMITATÍV, -Ă adj. Care imită. ◊ Armonie imitativă v. armonie (1) [în DN]. [Pl. -vi, -ve. / cf. fr. imitatif, it. imitativo]. Vezi definitia »

AFLICTÍV, -Ă, aflictivi, -e, adj. (Jur.; despre pedepse) Care lovește direct pe criminal (pe corp, în viață etc.) – Din fr. afflictif. Vezi definitia »

QUIETÍV s.n. v. chietiv. Vezi definitia »

BIJECTÍV, -Ă adv. (Mat.; despre funcții) Care este în același timp surjectivă și injectivă. [< fr. bijectif]. Vezi definitia »