pogîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. (Refl.) A se strînge, a se zgîrci, a se boți, a se plisa. – 2. A spicui, a culege spicele căzute. – Var. poghirci, Mold. pogîrji, pobîrci. Sl. grŭciti „a strînge”, cu suf. po-. Ultima var. s-a contaminat cu sl. pobirŭkŭ „culegere”, pabirŭkŭ „strugure necules”, sb. pabirčiti „a spicui”. Explicația din rom. numai pentru ultimul etimon (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 272), este insuficientă. – Der. poghircă, s. f. (Mold., stîrpitură, lepădătură; pleavă de cînepă). Cf. sgîrci, pobir. Vezi definitia »

tartaríci s.m. (reg.) copil neastâmpărat. Vezi definitia »

plíci interj. – Imită zgomotul bălăcitului sau al baterii din palme. Creație expresivă, cf. pleosc (Iordan, BF, II, 186). – Der. pliciui, vb. (a pocni din bici, a plesni). Vezi definitia »

PARAMÉCI s. m. protozoar ciliat din clasa infuzorilor, în apele dulci stătătoare. (< fr. paramécie, lat. paramecium) Vezi definitia »

CARRACCI, familie de pictori și gravori italieni din Bologna. Ludovico C. (1555-1619), Agostino C. (1557-1602), Annibale C. (1560-1609), Antonio C. (c. 1583-1618), Întemeietorii unei academii de pictură la Bologna, ale cărei principii ecletice, inspirate din arta marilor maeștri ai Renașterii, au înrîurit pictura italiană a sec. 17. Vezi definitia »