bíci (bíce), s. n. – 1. Obiect din împletitură de curele cu care se lovesc sau îndeamnă animalele să meargă. – 2. Lovitură dată cu acest obiect. Sl. bičĭ de la biti „a lovi” (Miklosich, Lexicon, 22; Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg. bičŭ, sb., cr., ceh., rus. bič, pol. bicz. Cf. și băț. Der. biciui, vb. (a bate cu biciul); biciuială, s. f. (bătaie cu biciul, flagelare); biciuitor, adj. (care biciuiește); biciușcă, s. f. (bici). Din rom. provine săs. bitsch. Ngr. βίτσα și alb. bisk se trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34). Vezi definitia »

vălătucí, vălătucésc, vb. IV (reg.) 1. a clădi pereții unei case țărănești din vălătuci. 2. a da cu tăvălugul. Vezi definitia »

STÂRLÍCI, stârlici, s. m. (Pop.) Pată, la început de culoare roșie, apoi vânătă, care apare uneori pe pielea oamenilor greu bolnavi, înainte de moarte. – V. strelici. Vezi definitia »

BALACI, Alexandru (1916-2002, sat Aurora, jud. Mehedinți), italienist român. M. coresp. al Acad. (1965), prof. univ. la București. Monografii dedicate scriitorilor italieni clasici („Dante”, „Petrarca”, „Boccaccio”), eseuri dominate de biografism, analize și studii comparatiste („Studii italiene”). Traduceri. Vezi definitia »

PILÁCI, -CE, pilaci, -ce, adj. (Fam.) Bețiv. – Pili² + suf. -aci. Vezi definitia »