INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților militare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie distinsă de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws. Vezi definitia »

AFECTÍV, -Ă, afectivi, -e, adj. Care aparține afectivității, privitor la sentimente; emotiv. ♦ Care denotă afecțiune; sentimental, sensibil. – Din fr. affectif, lat. affectivus. Vezi definitia »

substantiv, cu sensul de obiect, lucru Vezi definitia »

ESTÍV, -Ă adj. estival. (< fr. estive, it. estivo, lat. aestivus) Vezi definitia »

AUTOADEZÍV, -Ă I. adj. care se lipește singur. II. s. n. bandă care se lipește fără a fi nevoie să fie umezită. (< fr. auto-adhésif) Vezi definitia »