PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; (reg.) rudă. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) două proțapuri la car = a fi pregătit pentru orice eventualitate. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație și care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. ♦ Pârghie la moara de vânt sau la fântână. 4. Căluș. [Pl. și: (rar) proțape] – Bg., sb. procep. Vezi definitia »

valtráp s. n. pl. valtrápuri Vezi definitia »

GAP s. n. 1. (geogr.) străpungere de tipul cheilor a unui masiv muntos; trecătoare. 2. (inform.) zonă de pe o bandă magnetică, detectabilă electronic, care separă înregistrările de pe aceasta. (< engl. gap, prăpastie) Vezi definitia »

a avea scaun la cap expr. a fi înțelept Vezi definitia »

ȘTENÁP, ștenapi, s. m. (Reg.) Par, stâlp de lemn întrebuințat la facerea gardurilor și a pereților de nuiele, ca traversă la calea ferată etc. Vezi definitia »