gîză (gấze), s. f. – 1. Insectă. – 2. Lighioană, vietate. – Var. ghiză. Creație expresivă, bazată pe imitarea zumzăitului, cf. bîză, și sl. g(ŭ)myžĭ „insectă”. După Cihac, II, 120 și Scriban, din pol. giez, care pare mai puțin probabil. Candrea, Elemente, 406, presupune că trebuie să se plece de la un vb. imitativ *gîzîi, format ca bîzîi. – Der. gîzulie, gîjulie, gujulie, gîzoabă, s. f. (insectă). Din rom. provine rut. gadzulja „gîndac” (Candrea, Elemente, 406). Vezi definitia »

-TÁXĂ² elem. tax(o)-. Vezi definitia »

língură (línguri), s. f. – 1. Obiect cu care se mănîncă. – 2. Conținutul obiectului de sub-1. – 3. Instrument de sfredelit. – 4. Plantă, Asarum europauem. – 5. (Banat) Mormoloc. – 6. Sondă, sfredel de sondare. – Mr., megl. lingură, istr. lingurę. Lat. lĭngŭla, formă atestată de Marcial, rezultată din încrucișarea dintre lĭgula „lingură” cu lingĕre „a linge” (Keller, Lat. Wolksetymologie, 85; Pușcariu 981; Candrea-Dens., 1002; REW 5036), cf. sp. legra (Corominas, III, 60; Rosetti, I, 169, crede că s-a păstrat numai în rom.). Der. lingurar, s. m. (cel ce face linguri și alte obiecte de lemn; era o specialitate a unor grupuri de țigani nomazi, care purtau acest nume); lingurică (var. linguric, lingurea), s. f. (epigastru, partea superioară a abdomenului; plantă, Cochlearia officinalis); linguraș, s. n. (Mold. de S., epigastru); linguriță, s. f.; linguroi, s. n. (polonic); linguruș, s. m. (Banat, mormoloc). Din rom. provine bg. lingur „țigan care face linguri de lemn” (Capidan, Raporturile, 132). Vezi definitia »

NIMFOMÁNĂ, nimfomane, adj., s. f. (Femeie) care suferă de nimfomanie. – Din fr. nymphomane. Vezi definitia »

RECEPTÚRĂ, recepturi, s. f. 1. Preparare a unui medicament după o rețetă; 2. Loc, secție într-o farmacie unde se prepară medicamentele prescrise într-o rețetă. – Din germ. Rezeptur. Vezi definitia »