păhólț, păhólțuri, s.n. (reg.) fiecare dintre bârnele pe care se sprijină podeaua de scânduri a casei. Vezi definitia »

cătréț (cotréț), cătréțe (cotréțe), s.n. (reg.) coteț, cușcă (de păsări), coteneață. Vezi definitia »

coréț (coréțe), s. n. – (Mold.) Măsură de capacitate pentru produse solide, echivalînd aproximativ cu o sută de litri. Rut. korec (DAR). Vezi definitia »

právăț, právățe și pravắțuri, s.n. 1. (înv. și reg.) drum drept (pe coama unui deal). 2. (reg.) direcție în spațiu. 3. (reg.) puț de intrare într-o mină (pe verticală). 4. (reg.) parte abruptă a unei văgăuni. 5. (înv.) țintă, obiectiv final; țel, scop. 6. (înv. și reg.) loc de observație sau de urmărire; loc deschis folosit într-un anumit scop. 7. (înv.) învățătură, normă, lucrare etc. care servește drept îndrumător. 8. (reg.) fier în formă de unghi drept de la rotilele unui plug. 9. (s.m.; înv.; în forma: praveț-praveți) dirijor de cor. 10. (s.m.; reg.; în forma: prăviț-prăviți) nuia, lăstar, de salcie sau de tei cu care se leagă snopul de grâu. 11. (s.f.; reg.; în forma: prăviță) fier la capătul leucii carului, care se sprijină pe osie. 12. (s.f.; reg.; în forma: praviță) par lung și subțire, despicat la un capăt, cu care se culeg fructele din pomi; par. 13. (s.f.; reg.; în forma: prăviță) sarcină de lemne. Vezi definitia »

obráț, obráțe, s.n. (înv. și reg.) 1. loc (cu pomi) la poalele unui deal cu vii; marginea viei. 1. veche unitate de lungime, egală cu 26,76 m. Vezi definitia »