dáună (dáune), s. f. – Pagubă, prejudiciu. Se consideră în general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca în scamnum › scaun, și cu f. de la pagubă (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); însă această explicație nu este satisfăcătoare, deoarece cuvîntul apare pentru prima oară la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficientă pregătire filologică pentru a-și imagina sau simți astfel de analogii. Pușcariu 488-490 crede că este vorba de un cuvînt tradițional din fondul latin (cf. REW 2348), și Philippide, II, 639 îl pune în legătură cu alb. dëmoń „a dăuna”; lipsesc însă dovezi cu privire la uzul său. Cuvîntul necesită un studiu care deocamdată nu există. – Der. dăuna, vb. (a dăuna, a prejudicia); dăunător, adj. (dăunător); dăunos, adj. (lacom, dăunător); desdăuna, vb. (a despăgubi), pe baza fr. dédommager. Vezi definitia »

RAFÁLĂ s.f. 1. Pală, bătaie de vânt (scurtă, bruscă și puternică). 2. Serie continuă de focuri trase cu o armă automată. [< fr. rafale]. Vezi definitia »

CENURÓZĂ s.f. (Med.) Boală produsă prin dezvoltarea cenurilor în organismul uman sau animal. [< fr. cénurose]. Vezi definitia »

slábiță, slábiți, s.f. (reg.; la animale) parte moale și scobită a corpului, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert, flămânzare, slabină. Vezi definitia »

îremă s.f. (înv.) inimă. Vezi definitia »