cúrsă (cúrse), s. f. – 1. Ambuscadă. – 2. Capcană, șiretenie, viclenie, uneltire. Part. de la vb. cure „a fugi”, în forma sa f. Evoluția semantică de la „a fugi”, la „a fugi după cineva, a încolți” și de aici la „a vîna, a captura” este normală, cf. fr. chasser, care păstrează încă cele două sensuri. Cursă apare din sec. XVI cu sensul de „ambuscadă”, cf. lat. med. cursa „incursiune”. Totuși, se consideră în general ca etimon al rom. cuvîntul alb. kurthe (Meyer 216; Philippide, II, 711) și indirect tc. kurs „disc” (Șeineanu, II, 149), ipoteză puțin probabilă, cf. Rosetti, II, 115. După Diculescu, Elementele, 464, din gr. ϰυρτία „grilaj.” – Der. cursar, s. m. (meșter care face capcane). Dacă der. pe care o propunem este exactă, alb. trebuie să provină din rom. Vezi definitia »

oră sexuală expr. 1. (deț.) chemare la ordin. 2. stare de lene. Vezi definitia »

ELECTROGLOTOGRÁMĂ, electroglotograme, s. f. Diagramă a curbelor ce reprezintă forma de undă a impulsurilor glotale înregistrate de electroglotograf. – Din fr. électroglottogramme. Vezi definitia »

râmneálă s.f. (reg.) lăcomie. Vezi definitia »

CICONIÍDĂ, ciconiide, s. f. (Ornit.) Ciconiiformă.- Din fr. ciconiidés. Vezi definitia »