cúib (cúiburi), s. n. – 1. Culcuș făcut de păsări sau de unele mamifere. – 2. Vizuină. – 3. Cămin, vatră, patrie. – 4. Groapă mică în care se pune sămînța în pămînt. – 5. Grămadă de pămînt cu care se protejeajă tulpina plantelor de cultură. – 6. Crestare, crestătură. – 7. Cantitate de cheag sau de drojdie folosită o dată. – Mr. cul’bu, megl., istr. cul’b. Origine incertă. Probabil din gr. ϰλωβός „cușcă”, prin intermediul unei forme lat. *clubium; cf. ngr. ϰουλβί, de unde sl. kulivija, și de aici colivie (mr. cluvie), s. f., cuvînt din sec. XVII. Rezultatul rom., care trebuie să provină de la *culib, indică o dublă metateză. Există și posibilitatea ca lat. *clubium să fi trecut din epoca romanică, la *collubium sub influența lui collŭvies „amestec de materiale”. Celelalte ipoteze sînt insuficiente. După părerea mai generalizată, de la un lat. *cubium (cf. concubium), plecîndu-se de la cubĕre „a sta culcat pentru a se odihni” (Philippide, Principii, 68 și 140; Cihac, I, 66; Meyer, Alb. St., IV, 121; Pușcariu 432; Candrea-Dens., 429; REW 2355; Pascu, I, 72; DAR). Această ipoteză este aproape imposibilă, căci se referă la o imagine („culcat, trîntit”) care nu se aplică păsărilor, și nu ajunge pentru a explica rezultatele dialectale. Pentru a rezolva dificultatea, Candrea a propus un lat. *culbium (cf. Cortés 126), pe care Densusianu, GS, XI, 363, îl considera imposibil. Der. cuiba (var. încuiba, încuibăra, încuibura), vb. (a face cuib; a instala a așeza; a sălășlui, a locui; refl., a prinde rădăcini, a deveni trainic); cuibar, s. n. (cuib; ou lăsat în cuibarul găinii; vizuină, bîrlog; sălaș, locuință, refugiu; groapă mică în care se pune sămînța în pămînt); cuibări, vb. (a face cuib; a pune găinile în cuibar; a prăși, a aduna pămînt în jurul tulpinei plantelor; a ocroti, a proteja, a ascunde; a fixa, a stabili). Din rom. provine rut. kubljyty „a face cuib” (Miklosich, Wander., 10). Vezi definitia »

CRIB s. n. construcție de lemn, de zidărie sau de metal, executată în albia unui râu, pentru protecția unui sorb. (< germ. Kribbe) Vezi definitia »

PEDOTRÍB s. m. (în Grecia antică) antrenor de gimnastică pentru copii. (< fr. pédotribe, gr. paidotribes) Vezi definitia »

SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba. Vezi definitia »

TRIB, triburi, s. n. Grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, care au limbă și credințe comune, locuiesc același teritoriu și se supun autorității unui șef ales. – Din lat. tribus. Vezi definitia »