vătúi (-i), s. m. – Animal (mai ales ied sau iepure) de un an. – Var. vătuiu, văitoi. Mr., megl. vitul’u. Lat. *vĭtŭleus (Weigand, Krit. Jb., XII, 98; Weigand, Jb., XVI, 230; Pușcariu 1867; REW 9406). Der. din lat. *haeduleus (Lexiconul de la Buda) sau din mag. fiatal „tînăr” (Cihac, II, 534) nu este probabilă. Se folosea mai demult ca adj., cf. Dosoftei, taur vătui „tăuraș”. Din rom. trebuie să provină alb. vëtulj(ë), rut. vatulja, vrtujka, pol. wetula (Candrea, Elementele, 405). Vezi definitia »

INSTRUÍ vb. I. tr., refl. a (se) pregăti într-un anumit domeniu, a(-și) îmbogăți cunoștințele, a învăța. II. tr. 1. a transmite ostașilor cunoștințele de teorie și practică militară. 2. (jur.) a face instrucția unui proces. (< fr. instruire, lat. instruere) Vezi definitia »

a scuipa contra vântului expr. (vulg.) 1. a se pune rău cu șefii. 2. a manifesta lipsă de orientare. Vezi definitia »

humultuí, humultuiésc, vb. IV (reg.) a butăși via pe unde este rară; a răsădi, a prepune. Vezi definitia »

FURNIRUÍ vb. tr. a acoperi o piesă de lemn cu furnir. (< germ. furnieren) Vezi definitia »