OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință. Vezi definitia »

poteră, potere s. f. (intl.) denumire generică dată poliției. Vezi definitia »

EPIDIDIMÍTĂ s. f. inflamație a epididimului. (< fr. épididymite) Vezi definitia »

ASTRONAÚTICĂ s. f. Disciplină care se ocupă cu navigația interastrală. – După fr. astronautique. Vezi definitia »

găleată, găleți s. f. (intl.) 1. buzunar. 2. (tox.) instrument artizanal de filtrare a fumului, confecționat dintr-o jumătate de sticlă de plastic de doi litri și o sticlă de un litru. 3. (er.) vagin supradimensionat. Vezi definitia »