ARBITRÁR, -Ă I. adj. 1. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic. 2. (făcut) la întâmplare. II. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I). (< fr. arbitraire, lat. arbitrarius) Vezi definitia »

AUTORITÁR, -Ă, auroritari, -e, adj. Căruia îi place să uzeze (și uneori să abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispoziții; care găsește satisfacție în faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replică. Atitudine autoritară. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire. Vezi definitia »

EVANGHELIÁR, evangheliare, s. n. Carte care cuprinde cele patru evanghelii; tetravanghel. [Pr.: -li-ar] – Din fr. évangéliaire, lat. evangeliarium. Vezi definitia »

GHENERÁR, ghenerari, s. m. V. general¹. Vezi definitia »

CIOMĂGÁR, ciomăgari, s. m. (Fam.) Ciomăgaș. – Ciomag + suf. -ar. Vezi definitia »