meclă, mecle s. f. 1. cap, țeastă. 2. față, figură omenească. 3. individ, persoană. Vezi definitia »

SINALÉFĂ s.f. (Lingv.) Reunirea a două silabe într-una singură în timpul pronunțării. [< fr. synalèphe, cf. gr. synaloiphe < synaleiphein – a face coerent]. Vezi definitia »

búclă (búcle), s. f. – Cîrlionț, zuluf. Fr. boucle. – Der. bucla, vb. (a ondula, a încreți), din fr. boucler; buclarisi, vb. (a greși lovitura, a o da în bară), a cărei formație nu este clară. Fiind vorba de un cuvînt curent în argoul elevilor, și avînd în vedere terminația sa, proprie înprumuturilor din ngr., presupunem că este vorba de fr. boucler „a ține la arest”, sau „a pedepsi un elev interzicîndu-i să plece”; în acest caz ar fi termen importat la începutul sec. XIX, în epoca primelor licee franceze din București și Iași. Nu este probabilă explicația lui Scriban, care pleacă de la bg. burak „sfeclă”, pentru a construi un vb. *buraklisam „mă înroșesc”. Vezi definitia »

DUCÉSĂ s.f. Soția unui duce. [Cf. it. duchessa, fr. duchesse]. Vezi definitia »

șchiopârcă s.f. (reg.; deprec.) persoană șchioapă. Vezi definitia »