smîrc (-curi), s. n. – 1. (Trans.) Căuș, tigvă de scos apa. – 2. Ochi de apă, loc mocirlos. – 3. (Înv.) Vîltoare. – Var. zmîrc, smorc, zmorc și der. Sl. smrŭkŭ „tub, canal”, de la smrŭcati „a goli, a scoate” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Candrea, II, 350; Conev 75). – Der. smîrcîi, vb. (a smiorcăi, a-și trage mucii; a se miorlăi), din sl. smrŭkati, sb. smrkati, pol. smerkać, rus. smorkati; smîrci, vb. (a se smiorcăi, a se miorlăi); smîrcîială, s. f. (scîncet), cf. sb. smrkanje. Vezi definitia »

ciurc, ciúrcuri, s.n. (reg.) semn pus în fânețe pentru interzicerea păscutului; opreliște, ciuhă. Vezi definitia »

porc (pórci), s. m. – Rîmător, rîtan. – Mr. porcu, megl., istr. porc. Lat. porcus (Pușcariu 1353; Candrea-Dens., 1426; REW 6666), cf. vegl. puark, it., port. porco, prov., fr., cat. porc, sp. puerco. – Der. poarcă (mr., megl. poarcă, istr. porke), s. f. (rar, scroafă; Olt., cep de butoi; joc de copii), din lat. porca (Pușcariu 1346; REW 6656), cf. it., prov., cat., port. porca, sp. puerca; porcan, s. m. (porc; Mold., grămadă de paie; ciupercă comestibilă, Hydnum imbricatum; persoană murdară și neglijentă); porcar (var. purcar, mr., megl. purcar), s. m. (păzitor de porci), ar putea proveni direct din lat. porcārius (Pușcariu 1354; Candrea-Dens., 1428; REW 6659), cf. it. porcaio, prov. porquier, fr. porcher, cat. porquer, sp. porquero, port. porqueiro); porcăraș, s. m. (purcărel; ploier, Charadrius pluvialis; pasăre, Calidris arenaria); porcărie, s. f. (turmă de porci; murdărie, mîrșăvie, lucru prost); porcesc, adj. (de porc); porcește, adv. (ca porcii); porci, vb. (a insulta, a porcăi; Mold., a mînca grăsime sau carne în zi de post), pentru ultimul sens cf. spurca; porcie, s. f. (rar, porcărie); porcime (var. porcărime), s. f. (turmă de porci); porcină, s. f. (Mold., carne de porc), probabil reprezentant al lat. porcina (Candrea-Dens., 1430); porcos, adj. (murdar; trivial,imoral); porcușor (var. porcan, porcaș, porcoi(aș), porcul(le)ț), s. m. (guvid, Gobio fluviatilis; ploier de munte, Charadrius morinellus); porșor (Trans. var. Banat părșor), s. m. (grămadă, morman), în loc porcșor (după Conev 51, din bg. părșor, care trebuie să provină din rom.); porcăreață (mr. purcăreadză), s. f. (cocină), poate direct din lat. porcarĭcius (Pușcariu 1355; REW 6658), cf. it. porchereccia. Cf. purcel, porcoi. Vezi definitia »

CITOSÁRC s. n. corpul celulei fără nucleu. (< fr. cytosarque) Vezi definitia »

HOMOCÉRC, -Ă adj. (Despre înotătoarea codală a unor pești; op. heterocerc) Cu lobi egali. [< fr. homocerque, cf. gr. homos – asemănător, kerkos – coadă]. Vezi definitia »