TÓCĂ s.f. 1. Acoperământ pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocați sau de magistrați. 2. Pălărioară fără boruri sau căciuliță pe care o poartă femeile. [< fr. toque, cf. it. tocco]. Vezi definitia »

ANACÚSTICĂ (‹ fr.) adj. Zonă ~ = regiune a spațiului cosmic situată la peste 160 km de supr. Pămîntului, în care propagarea undelor sonore încetează (distanța dintre moleculele de aer este mai mare decît lungimea de undă a sunetului, instalîndu-se tăcerea absolută). Vezi definitia »

gútă (gúte), s. f. – 1. (Banat) Picătură, cantitate mică. – 2. (Trans.) Paralizie. – 3. Boală manifestată prin umflături ale articulațiilor. Lat. gŭtta (Pușcariu 750; REW 3928; DAR). Ultimul uz este neol.; pentru cel de al doilea, cf. sb., cr., slov., mag., rut. gota „paralizie” (Cihac, II, 132); totuși, DAR crede că acest sens s-a putut dezvolta în cadrul limbii rom. – Der. gutos, adj. (care are gută). Vezi definitia »

ȚÁICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică. Vezi definitia »

VACÁNȚĂ s. f. 1. interval de timp în care o instituție, un organ reprezentativ își încetează activitatea. ◊ timpul în care un post, o funcție etc. rămân neocupate. 2. timp de odihnă acordat elevilor și studenților pe o anumită perioadă. ◊ concediu de odihnă. 3. (fiz.) nod al unei rețele cristaline din care lipsește atomul, ionul sau molecula respectivă. (< fr. vaccance, it. vacanza) Vezi definitia »