SFERTULÉȚ, sfertulețe, s. n. Sfertișor. – Sfert + suf. -uleț. Vezi definitia »

Moț, român locuitor al zonei Țara Moților din Munții Apuseni. Denumirea de „topi” sub care mai sunt cunoscuți moții provine din limba germană: „Die Zopfen”. plural: topi Vezi definitia »

zimț (-ți), s. m. – 1. Dinte mare, colț, vîrf. – 2. Crenel. – 3. Crestătură pe marginea monedei. – 4. Monedă de aur, ducat, galben. – 5. Tindeche la războiul de țesut. – Var. zimte. Sl. ząbŭ „dinte”, prin intermediul unui dim. *ząbĭcĭ (Tiktin; Conev 66; Candrea), cf. bg. zăbec, sb. zubac. Der. din germ. Sims (Lacea, Dacor., III, 746; Scriban) pare mai puțin probabilă. – Der. zimța (var. zimț(u)i), vb. (a face zimți, a cresta, a stria). – Cf. zîmba, zăbală. Vezi definitia »

BIZÉȚ, bizețe, s. n. Garnitură ornamentală de piele la încălțăminte. [Pl. și: bizețuri] – Din germ. Besatze. (sg. Besatz). Vezi definitia »

SFÁNȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în țările românești la începutul sec. XIX; sorcovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ◊ Expr. A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er]. Vezi definitia »