poártă (pórți), s. f. – 1. Deschizătură și loc de trecere într-un loc împrejmuit. – 2. Imperiul otoman. – Mr., megl. poartă, istr. poartę. Lat. porta (Pușcariu 1347; Candrea-Dens., 1421; REW 6671), cf. it., prov., cat., port. porta, fr. porte, sp. puerta. – Der. portar (mr. purtar), s. m. (paznic; Munt., șambelan, boier însărcinat cu protocolul, cel care introduce trimișii Porții; Mold., comandantul cetății Suceava, capitala țării, șeful armatei), ar putea reprezenta direct lat. portārius (Pușcariu 1358; REW 6673); portăreasă, s. f. (femeie care păzește poarta); portărel, s. m. (înv., slujbaș domnesc subordonat marelui portar; executor judecătoresc); portărie, s. f. (meseria de portar). – Der. neol. portic, s. n., din fr. portique; portieră, s. f., din fr. portière; portal, s. n., din fr. portail. Vezi definitia »

CRIBLÚRĂ s. f. piatră dură, sfărâmată mărunt, pentru îmbrăcăminte rutieră. (< fr. criblure) Vezi definitia »

METALDEHÍDĂ s. f. Compus macromolecular rezultat prin polimerizarea acetaldehidei în prezența acizilor, cristalin, de culoare albă, folosit drept combustibil. – Din fr. métaldéhyde. Vezi definitia »

LUTEÍNĂ s. f. progesteron. (< fr. lutéine) Vezi definitia »

MAIMUȚÍCĂ, maimuțici, s. f. Diminutiv al lui maimuță. Vezi definitia »