Definita cuvantului grup
GRUP s.n. 1. Ansamblu de persoane, de obiecte, de fenomene sau de noțiuni; grămadă. ◊ Grup social = colectivitate de indivizi între care există relații sociale determinate, se supun acelorași norme de comportament și urmăresc un țel comun. 2. (Mat.) Mulțime în care se definește o lege de compunere care asociază la orice pereche de elemente ale sale un alt element. 3. Ansamblu de piese mecanice etc. reunite din punctul de vedere al caracteristicilor principale sau funcțional. [< fr. groupe, cf. it. gruppo].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu grup
DUP1 interj. Cuvânt care imită mersul apăsat. – Onomatopee. Vezi definitia »
MICROGRÚP, microgrupuri, s. n. (În sociologie) Grup (2) mic. – Micro1 + grup. Vezi definitia »
PÍCUP s.n. 1. Doză electromagnetică pentru reproducerea electrică a discurilor, atașată unui patefon. 2. Patefon electric care, pus în legătură cu un amplificator și cu un difuzor de radio, poate transmite sunetele înregistrate pe discuri; electrofon. [Pl. -uri, scris și pick-up. / < engl. pick-up]. Vezi definitia »
ciup interj. – Exprimă zgomotul produs de ciugulitul păsărilor, sau de mersul pe vîrfuri. – Var. cip. Creație spontană. – Der. ciup, s. n. (cioc), cuvînt rar; ciupi, vb. (a ciocăni, a lovi cu ciocul; a rupe lăstari, a paște; a mînca pe apucate; a fura cantități mici; a culege, a aduna; a pișca; a bate, a face zob; refl., a se ameți, a se chercheli), care se consideră de obicei der. de la sb. čupati, „a ciupi, a smulge”, și acesta din alb. tšupis „a ciuguli” (Cihac, II, 50; Pușcariu, Lr., 265; DAR; cf. Conev 96; Rosetti, II, 114), însă ex. străine s-ar putea multiplica (bg. čupja „a rupe”, čupkam „a ciuguli”, mag. csipni „a ciupi”), probabil datorită rădăcinii expresive comune; ciupeală, s. f. (șterpelire; furtișag; acțiunea de a ciupi); ciupitură, s. f. (ciupeală; cantitate mică); ciupitor, adj. (borfaș); ciupeli, vb. (a ciuguli, a da cu ciocul; a mînca pe apucate; a jumuli; a pîrli porcul pentru a-l curăța de păr; a fura, a șterpeli), creație expresivă, cu adăugarea grupului -li (Graur, BL, VI, 146), pe care Tiktin și DAR îl explică prin mag. csupálni „a smulge”, cuvînt cu siguranță în legătură, cu sb. (în schimb, din mag. csiperész provine ciupăra, care circulă în Trans., cu aceleași accepții); ciupelniță, s. f. (Bucov., groapă); ciupăi, vb. (Bucov., a merge pe vîrfuri; despre mistreți, a grohăi; a se bălăci), der. normal de la ciup, pe care DAR îl separă ca și cum ar fi trei cuvinte diferite, explicîndu-l pe primul prin rut. čapati „a merge.” Ca și în alte cazuri de creații spontane, este greu de stabilit legătura exactă a lui ciup cu alb. kjep „cioc”; nu pare însă de folos nici să ajungem, pentru a o explica, la limbile anterioare indoeurop. (Lahovary 324). Vezi definitia »
PICK-UP PÍC-AP/ s. n. aparat de redare prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe discuri; electrofon. (< engl. pick-up) Vezi definitia »