timár (-ri), s. m. – (Banat) Tăbăcar. Mag. timár (Scriban). Vezi definitia »

amnár (amnáre), s. n. – 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scîntei; uneori folosește și pentru a ascuți. – 2. Dispozitiv cu care se urcă sau se coboară fierul lat al plugului. – 3. Mîner de lemn cu care se învîrte sulul la războiul de țesut. – 4. Stîlpi de lemn puși la colțurile construcțiilor țărănești spre a sprijini acoperișul. – Mr. mănar, megl. mănar, amnar. Lat. mănuārius (după Pușcariu 82; REW 5332; DAR), cf. mîner. Mai puțin probabilă este der. de la *ignarium (Philippide, Principii, 46; Körting 4706), dacă luăm în considerație rezultatele dialectale. Densusianu, Rom., XXXIII, 274, și GS, II, 317, se gîndește la posibilitatea unei der. interne, pe baza lui mînă. Vezi definitia »

BIZÁR, -Ă adj. (adesea adv.) Ciudat, straniu; extravagant; supărător. [< fr. bizarre, cf. sp. bizarro – mărinimos]. Vezi definitia »

COLECȚIONÁR, -Ă s.m. și f. Posesor al unei colecții; amator de colecții. [Cf. fr. collectionneur]. Vezi definitia »

șirofár, șirofáre, s.n. (reg.) unealtă de dulgherie; șurubelniță. Vezi definitia »