NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc = a) a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare. 3. Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ♦ Bunăstare. – Din sl. naroku. Vezi definitia »

BODOC, 1. Munții Bodocului, masiv muntos în S Carpaților Orientali (Carpații de Curbură), între Olt și rîul Negru, limitat de munții Ciucului (la N), Nemira (la NE) și depr. Bîrsei (la S). Alcătuit din fliș cu intruziuni vulcanice. Alt. max.: 1.241 m (vf. Cărpiniș). Expl. de andezit (Bixad și Micfalău). Izv. minerale (Băile Tușnad, Malnaș, Turia, Bodoc). 2. Com. în jud. Covasna, pe Olt; 2.594 loc. (1991). Expl. de argilă. mat. de constr. (cărămidă, țiglă). Ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene folosite atît ca ape de masă, cît și în tratamentul afecțiunilor digestive, hepato-biliare și renale. Stație de îmbuteliere a apelor minerale. Stație de c. f. Biserică (sec. 15). Vezi definitia »

PNEUMOCÓC s.m. Microb care produce pneumonia. [< fr. pneumocoque, cf. gr. pneumon – plămân, kokkos – grăunte]. Vezi definitia »

țepóc, țepóci, țepoáce, s.m. și n. (reg.) 1. (s.m.) băț ascuțit de făcut garduri; țepuc; drug de scară, în care sunt fixați fusceii; fuscel la scară. 2. (s.m.) așchiuță sub unghie. 3. (s.n.) țeapă la cereale. Vezi definitia »

FLOC s.n. v. foc. Vezi definitia »