ORBÍTĂ s.f. 1. Traiectorie închisă a unui corp ceresc. ♦ (Mec.) Traiectorie închisă parcursă de un mobil, de un electron. 2. Cavitate osoasă a craniului în care este așezat ochiul. 3. (Fig.) Sferă de activitate; sferă de influență. [< fr. orbite, cf. it. orbita]. Vezi definitia »

UCRAINEÁNCĂ, ucrainence, s. f. Femeie din Ucraina; ucraineană. [Pr.: -cra-i-] – Ucrainean + suf. -că. Vezi definitia »

mălúră (mălúri), s. f. – Tăciune, ciupercă parazită a grîului (Tilletia tritici). Probabil ngr. μελέρι, μέλουρι „gărgăriță” (Scriban). – Der. mălurit, adj. (atacat de mălură); mălurici, s. m. (plantă, Orobus niger), numită așa pentru că la uscare devine neagră, ca acoperită de mălură; măluros, adj. (cu mălură). Vezi definitia »

acetazolamídă (-ce-ta-zo-la- / -cet-a-zol-a-) s. f., g.-d. art. acetazolamídei; pl. acetazolamíde Vezi definitia »

SCHÍMĂ, schime, s. f. I. 1. Ordin călugăresc sau preoțesc; tagmă, cin. 2. Haină călugărească. II. Gest, mișcare prin care cineva vrea să exprime ceva. ♦ Mișcare a feței; grimasă, strâmbătură. – Din ngr. schima. Vezi definitia »