SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ♦ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie. Vezi definitia »

PENURÍE s.f. (Liv.) Lipsă a mijloacelor de existență; sărăcie, lipsă mare. [Gen. -iei. / cf. fr. pénurie, lat. penuria]. Vezi definitia »

INSTALÁȚIE s. f. 1. instalare (I,1). 2. ansamblu de construcții, aparate, mașini etc. montate împreună pentru a îndeplini anumite operații sau funcții. (< fr. installation) Vezi definitia »

zădărnicíe s. f., art. zădărnicía, g.-d. art. zădărnicíei; pl. zădărnicíi, art. zădărnicíile Vezi definitia »

zavístie (înv., reg.) (-ti-e) s. f., art. zavístia (-ti-a), g.-d. art. zavístiei; pl. zavístii, art. zavístiile (-ti-i-) Vezi definitia »