OBORÓC, oboroace, s. n. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 sau de 22 de ocale, folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: obróc s. n.] – Din ucr. uborok. Vezi definitia »

DIPLOCÓC s.m. (Med.) Coc ai cărui indivizi sunt grupați câte doi. [< fr. diplocoque]. Vezi definitia »

mormolóc (mormolóci), s. m. – Larvă de batracian. Ngr. μορμολύϰειον „sperietoare”, poate prin intermediul sb. mrmoljak sau bg. mramorok de unde megl. (Tiktin; Candrea). Der. directă din v. gr. μορμολύϰη (Diculescu, Elementele, 486), este mai puțin probabilă. Vezi definitia »

COLEDOC²(O)- elem. „canalul coledoc”. (< fr. cholédoch/o/, cf. lat. choledochus, gr. kholedokhos, care conține fiere) Vezi definitia »

vîjdóc (-oáce), s. n. – Turmă de importanță mică. Origine necunoscută. Vezi definitia »