RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.

Sursa: DEX '98