ÁNDRUC s.n. (Poligr.) Tipar de probă. [< germ. Andruck]. Vezi definitia »

hăbăúc (hăbăúcă), adj. – Prost, tont, nătîng. Mag. habóka, cu finalul alterat de încrucișarea cu năuc (DAR). După Cihac, II, 133, din sl. gybŭkŭ „flexibil”. – Der. hăbăuci, vb. (a prosti); hăbăucie, s. f. (prostie). Vezi definitia »

TRABÚC s.n. Țigară de foi. [< germ. Trabuko, cf. sp. trabuco]. Vezi definitia »

ciuc, ciúcuri, s.n. (reg.) târnăcop, cioacă. Vezi definitia »

băbăluc, băbăluci s. m. v. băbălău Vezi definitia »