CACCINI, Giulio (c. 1550-1618), lutist, cântăreț și compozitor italian. Unul dintre primii reprezentanți ai monodiei acompaniate alături de J. Perl, creatorul operei („Dafne”, „Euridice”). Madrigale, cantate. A trăit la curtea familiei de Medici. Vezi definitia »

cuvení (-vín, -ít), vb. refl. – 1. A corespunde, a aparține. – 2. A fi conform cu, a se cădea. – 3. A se potrivi, a se armoniza, a se îmbina. Lat. convenῑre (Pușcariu 478; REW 2193; DAR); cf. it. convenire, prov., fr., cat. convenir, port. convir. Este dublet al neol. conveni, din fr. – Der. necuvenit, adj. (necorespunzător, nepotrivit; reprobabil); cuvios, adj. (înv.,potrivit; înv., just, autentic; înv., politicos, respectuos; milostiv; reverend, titlu dat membrilor clerului sau călugărilor; înv., impunător, distins); der. de la o formă n (cf. vie față de vină), cu suf. -os (Pușcariu 481 îl derivă greșit de la un lat. *conveniosus, ipoteză abandonată în DAR); necuvios, adj. (indecent; reprobabil; lipsit de pietate); cuvioșie, s. f. (înv., politețe; pietate); necuvioșie, s. f. (înv., indecență; impietate); cuviință, s. f. (conveniență; decență, bună-cuviință; pudoare; justificare, drept; obligație; conformitate; înv., lux, fast), probabil conform der. ca și cuvios, cu suf. -ință (după Pușcariu 477 și DAR, direct din lat. convenientia), este dublet al neol. conveniență, s. f.; cuvenință, s. f. (conveniență), formă literară latinistă a cuvîntului anterior (sec. XIX, înv.); necuviință, s. f. (grosolănie, indecență; lipsă de respect); cuviincios, adj. (potrivit; conform, corespunzător; înv., drept, întemeiat; înv., necesar; decent; politicos, plin de reverență); necuviincios, adj. (indecent, lipsit de respect, grosolan); încuviința, vb. (a aproba; a se învoi, a permite); descuviința, vb. (a dezaproba; a condamna). Vezi definitia »

supliní (-nésc, -ít), vb. – A substitui, a înlocui. It. supplire adaptat la conjug. lui a împlini. – Der. suplinitor, adj. (care suplinește). – Cf. supleant, s. m., din fr. suppléant; der. supleanță, s. f., din fr. suppléance. Vezi definitia »

CORCONÍ, corconesc, vb. IV. (reg.) 1. Tranz. A îngriji pe cineva în mod exagerat; a alinta, a răsfața, a cocoloși. 2. Refl. A zăbovi mult cu un lucru, a-și pierde timpul; a tărăgăna. [Var.: corcolí vb. IV] – Et. nec. Vezi definitia »

ARDENI (ARDENNES [ardén]), masiv muntos hercinic, de mică alt., situat în Belgia, Franța și Luxemburg, alcătuit din gresii și șisturi paleozoice. Alt. med.: 400 m; alt. max.: 694 m. Zăcăminte de huilă și de min. de fier. Păduri de stejar. Turbării. – Bălălia din ~, ofensivă germană, condusă de feldmareșalul G. von Rundstedt, desfășurată (dec. 1944 – ian. 1945) cu scopul de a realiza o străpungere strategică pînă la Bruxelles și Anvers, și de a încercui trupele anglo-americane aflate la N de direcția germană de atac; ofensiva a eșuat. Vezi definitia »