DOR, doruri, s. n. 1. Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință. 3. Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe). 4. (Pop.) Durere fizică. Dor de dinți. 5. Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva). De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. Atracție erotică. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”). Vezi definitia »

BUCIUMĂTÓR, -OÁRE, buciumători, -oare, adj. (Rar) Care buciumă². – Din buciuma² + suf. -(ă)tor. Vezi definitia »

polizor, polizoare s. n. (intl.) anchetă. Vezi definitia »

FURAJÓR, furajori, s. m. (Înv.) Soldat de cavalerie care făcea aprovizionările cu furaj ale unității. – Din fr. fourrageur. Vezi definitia »

RÉTOR, retori, s. m. 1. (În antichitatea greco-romană) Maestru, profesor de retorică. 2. Orator. [Var.: (înv.) rítor s. m.] – Din ngr. rítor, lat. rhetor, -oris. Vezi definitia »