ACREDITÍV s.n. 1. Faptul sau efectul unui credit sau al unei creditări. 2. Sumă de bani rezervată de un cumpărător din contul său la o unitate bancară ce servește un furnizor pentru ca acestuia să i se poată face plata în momentul în care dovedește expedierea (predarea) mărfurilor. ♦ Sumă de bani depusă de cineva la o unitate a Casei de economii și consemnațiuni pentru a-i sta la dispoziție (la cerere) la o altă unitate; documentul prin care se certifică o asemenea depunere. [< fr. accréditif]. Vezi definitia »

PREDICATÍV, -Ă, predicativi, -e, adj. 1. (Gram.) Care formează sau poate forma predicatul (1); referitor la predicat. ◊ Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul unei propoziții. Nume predicativ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. Propoziție predicativă = propoziție care îndeplinește rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Care se referă la predicat (2), care aparține predicatului. – Din fr. prédicatif. Vezi definitia »

Dispozitiv pentru fixarea mulietei pe o lanseta. Vezi definitia »

RECURSÍV, -Ă, recursivi, -e, adj. (Livr.) Care poate fi repetat în mod nelimitat. – Din engl. recursive. Vezi definitia »

CONSUMPTÍV, -Ă adj. Care provoacă consumpție. [< fr. consumptif]. Vezi definitia »