ciuí, pers. 3 sg. ciuiéște, vb. IV (reg., înv.) 1. cârâi. 2. a zgârâia. Vezi definitia »

Hârmui, vb. tranzitiv, reflexiv. IV 1. (La animale) A dezlâna, a destrăma, a sfașia blana unui animal. Ex: Pisica a fost hârmuită de câini. 2. (Despre oameni și animale) A se încăiera, a se hârjoni, a se ciondăni, a se hărțui. Ex: S-au hârmuit toată noaptea. 3. (Referitor la stofe) A zdrențui, a ferfenți, a rupe, a găuri, a flenduri, a jerpeli. Ex: Ce-s cu pantalonii aștia hârmuiți? Trims de Alexandru & Marin Vezi definitia »

PĂRU͹, păruiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) bate trăgând(u-se) de păr²; p. gener. a (se) bate. 2. Tranz. (În tăbăcărie) A îndepărta (prin procedee chimice) părul² de pe pieile crude; a depila. – Păr² + suf. -ui. Vezi definitia »

RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui. Vezi definitia »

duduí (-uésc, -ít), vb. – 1. A răsuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. – 2. A alunga, a da afară cu zgomot. – 3. A tremura, a se înfiora, a vibra pardoseala ca urmare a bătăilor din picioare. – Var. dudăi (numai sensul 2, în Trans.), durdui. Creație expresivă, cf. dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în loc de durdui, și acesta din mag. dördülni, care la rîndul lui este tot o creație expresivă. – Der. duduială, s. f. (zgomot sacadat); duduit, s. n. (zgomot sacadat); duduitură, s. f. (zgomot sacadat); duduruz, s. m. (țărănoi, mojic); sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face să tremure), care este în locul lui *sdudui, cu s- expresiv, cf. (s)fărîma (cuvîntul se consideră în general de origine necunoscută; în legătură cu scotoci după Cihac, II, 343, și cu gepid. *skudojan, germ. schütten, după Scriban; ambele ipoteze sînt neverosimile); sguduială, s. f. (scuturătură); sguduit, s. n. (scuturătură); sguduitură, s. f. (scuturătură); sguduitor, adj. (care înfioară). Vezi definitia »