Definita cuvantului indicțiune
INDICȚIÚNE s.f. (Liv.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊ Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două ridicări extraordinare de impozite. ♦ (Astr.) Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pron. -ți-u-. / cf. lat. indictio, fr. indiction].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu indicțiune
ADJONCȚIÚNE s. f. unire, alipire. (< fr. adjonction) Vezi definitia »
SUCCESIÚNE s. f. 1. înșiruire, șir de persoane, de lucruri, de fapte etc. 2. (jur.) moștenire. ◊ avere lăsată ca moștenire. 3. transmitere a puterii politice, faptul de a succede unui predecesor. 4. transmitere a unor drepturi și obligații ale unui stat către alt stat. 5. (biol.) înlocuirea în timp a unei unități de vegetație prin alta. (< fr. succession, lat. successio) Vezi definitia »
COEMPȚIÚNE s.f. (Jur.) Cumpărare reciprocă. [Cf. fr. coemption, lat. coemptio]. Vezi definitia »
EROZIÚNE s.f. 1. Acțiunea de roadere pe care o exercită mai ales apa și agenții atmosferici asupra Pământului; (spec.) roadere a solului produsă de acțiunea diferiților agenți externi. 2. Uzura conductelor sau a aparatelor metalice, datorită frecării fluidelor de pereții acestora. 3. Ulcerație ușoară, superficială a pielii sau a mucoaselor. [Pron. -zi-u-. / < fr. érosion]. Vezi definitia »
REPEZICIÚNE, repeziciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi repede; grabă mare, iuțeală, viteză, rapiditate. 2. (Rar) Înclinare a unei pante. – Repede + suf. -iciune. Vezi definitia »