DEFERÍ vb. tr. 1. a acorda, a conferi (un titlu, onoruri etc.) 2. a supune spre judecare în fața justiției. ♦ a ~ jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. (< fr. déférer, lat. deferre) Vezi definitia »

PRIZĂRÍ, pers. 3 prizărește, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.; despre oameni, animale și plante) A deveni sau a rămâne mic, nedezvoltat; a se pipernici, a se chirci. – Din sl. prĕzrĕti. Vezi definitia »

nemerí (nemerésc, nemerít), vb. – 1. A lovi la țintă, a ținti. – 2. A lovi unde trebuie. – 3. A afla, a întîlni. – 4. A veni din întîmplare. – 5. (Refl.) A se petrece, a avea loc. – 6. (Refl.) A coincide, a concorda, a cădea de acord. – Var. nimeri, înimeri. Sl. namĕriti „a măsura” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 193), cf. bg. namiram „a afla”, sb. namjeriti „a nimeri”, sl. namĕrjenije „alb”. – Der. nemerit, adj. (țintit); nemereală, s. f. (întîmplare); nemernic, adj. (înv., străin; vagabond, mizerabil), din nemeri (4) cu suf. -nic, sau din sb. nemenik „persoană sosită din întîmplare”; nemernici, vb. (a hoinări, a trîndăvi, a cerși); nemernicie, s. f. (înv., condiție de străin; hoinăreală, trîndăveală). Pentru semantismul lui nemernic, cf. Șeineanu, Semasiol., 204. Vezi definitia »

a face valuri expr. a produce agitație / senzație. Vezi definitia »

Zaruri Vezi definitia »