BĂCĂUÁNCĂ, băcăuance, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul sau județul Bacău. ♦ Locuitoare din municipiul sau județul Bacău. [Pr.: -că-uan-] – Băcăuan + suf. -că. Vezi definitia »

TĂLPÍȚĂ, tălpițe, s. f. Diminutiv al lui talpă; tălpuță. – Talpă + suf. -iță. Vezi definitia »

zăbálă (-le), s. f. – 1. Inel, frînă a calului. – 2. Spuzeală la colțul gurii. – Var. Banat zobele. Sl. ząbŭ „dinte”, prin intermediul mag. zabola (Diez, Gramm., I, 446; Cihac, II, 539; Gáldi, Dict., 99). Sb. zabala (Conev 103) pare a proveni din rom. – Der. zăbălos, adj. (cu zăbale); înzabăla, vb. (a pune zăbale; a domina, a stăpîni); zăbăluță, s. f. (lănțișor de frîu). Pentru extensiunea lui zăbală „spuzeală” (Olt., Munt., Dobr.) cf. ALR, I, 27. – Cf. zîmba, zimț. Vezi definitia »

vátră (vétre), s. f. – 1. Cămin, foc, loc unde se aprinde. – 2. Cămin, casă, locuință. – 3. (Banat) Pavaj, pardosea. – 4. Hotar, limită. – Mr., megl. vatră. Mgr. βάθρον „loc de așezat, bază” (Philippide, II, 741). De obicei, este considerat drept cuvînt autohton sau balcanic (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32; Candrea; Skok, ZRPh., LIV, 202; Rosetti, II, 124; Pușcariu, Lr., 179), sau provenind din alb. vatrë (Cihac, II, 721; Pascu, II, 224). Din rom. trebuie să provină sb., cr., slov. vatra, pol. watra, rut. vatra, vaterka, rus. vatrucha (Miklosich, Wander., 11 – 12; Miklosich, Fremdw., 135), și probabil alb. vatrë. – Der. vătrar, s. n. (unealtă cu care se scormonește în foc), cf. vătrai; vătraș, s. m. (se zice despre țiganii stabili, în opoziție cu cei nomazi). Vezi definitia »

búrcă (búrci), s. f. – Bundă. Pol., rus. burka (Cihac, II, 55; DAR), sau mai probabil din tăt. burke (cf. M. Holderness, Notes relating to the Crim's Tartrs, Londra, 1823). Vezi definitia »