INTRODUCTÍV, -Ă adj. de introducere, de (la) început; preliminar. (< fr. introductif) Vezi definitia »

AMPLIFICATÍV, -Ă adj. amplificator; augmentativ. (< fr. amplificatif) Vezi definitia »

EXCURSÍV, -Ă adj. Cu caracter de excurs (1) [în DN]. [< fr. excursif]. Vezi definitia »

PREDICATÍV, -Ă adj. 1. care formează sau poate forma predicatul; cu valoare de predicat. ♦ verb ~ = verb care poate forma singur predicatul unei propoziții; nume ~ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de nume predicativ pe lângă un verb copulativ din regentă; element ~ suplimentar = parte secundară de propoziție cu dublă subordonare (față de verb și de subiect sau obiect); propoziție ~ă suplimentară (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește în frază rol de element predicativ suplimentar. 2. (log.) referitor la predicat. (< fr. prédicatif) Vezi definitia »

suflățív, adj. m. (înv.; în sintagmă) semn suflățiv = spirit lin. Vezi definitia »