CONTRADÍCȚIE, contradicții, s. f. 1. (Fil.) Categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor și proceselor (corelația de unitate, legatură, coexistență și luptă a laturilor, proprietăților și tendințelor contrare, proprii fiecărui obiect sau proces), constituind conținutul, motorul dezvoltării, cauza tuturor schimbărilor din univers, a evoluției de la inferior la superior. ◊ Loc. adv. În contradicție cu... = în opoziție sau în dezacord cu... 2. Raport logic între două noțiuni, judecăți, concluzii care epuizează complet domeniul lor de referință și care se exclud reciproc. 3. Nepotrivire între idei sau fapte; contrazicere. ◊ Spirit de contradicție = tendință a unor oameni de a contrazice totdeauna pe ceilalți. – Din fr. contradiction, lat. contradictio. Vezi definitia »

RESCÍZIE s.f. v. resciziune. Vezi definitia »

SCAPULALGÍE s.f. Afecțiune dureroasă a umărului. [Gen. -iei, var. (după alte surse) scapulagie. / < fr. scapulalgie, cf. lat. scapula – umăr, gr. algos – durere]. Vezi definitia »

PRISĂCĂRÍE s. f. Ocupația prisăcarului; albinărit, prisăcărit, stupărit; apicultură. – Prisăcar + suf. -ie. Vezi definitia »

COJOCĂRÍE², cojocării, s. f. Atelier unde se lucrează cojoace, căciuli etc.; prăvălia în care se vând aceste obiecte. – Cojoc + suf. -ărie. Vezi definitia »