POLITEÍSM s.n. (op. monoteism) Religie, credință care admite existența mai multor divinități. [Pron. -te-ism. / < fr. polythéisme, cf. gr. polys – numeros, theos – zeu]. Vezi definitia »

PARTICULARÍSM s. n. 1. caracter intim, specific. 2. interes particular, personal. 3. atitudine a unei populații, a unui grup social, a unei regiuni sau chiar a unui individ de a-și păstra caracteristicile particulare, originale, autonomia, în raport cu ansamblul din care face parte. (< fr. particularisme) Vezi definitia »

ANICONÍSM s. n. lipsa reprezentării figurate a unei divinități. (< anicon/ic/ + -ism) Vezi definitia »

CONSTRUCTIVÍSM s. n. 1. orientare estetică, în artele plastice, literatură și muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice, spațiale, și care luptă pentru puritatea și simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica modernă. 2. curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia structurii constructive a clădirii. 3. concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii. ◊ concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii potrivit căreia activitatea constructivă este baza exigenței matematice. (< fr. constructivisme) Vezi definitia »

DIALECTÍSM s.n. 1. Particularitățile graiului, ale dialectului; regionalism; dialectalism. ♦ Dialect; grai. 2. Teorie care consideră că lumea fenomenelor poate fi explicată printr-un șir de opoziții bine alese, care se înlocuiesc reciproc la infinit. [Pron. di-a-. / cf. it. dialettismo, germ. Dialektismus, rus. dialektizm]. Vezi definitia »