iród (irózi), – Fiecare din personajele dramei populare a vicleimului, care reprezintă nașterea lui Cristos și uciderea pruncilor. De la Irod, și acesta din gr. ’Hρώδης, sl. Irodŭ (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 178; Densusianu, GS, VI, 363; DAR). – Der. irodie, s. f. (zînă, zîna-zînelor), probabil de la Irodiada (DAR); irodiță, s. f. (zînă rea, duh rău). Vezi definitia »

SLÓBOD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești: liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat. A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) În voie, nestingherit. 4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcările, care nu strânge; p. ext. larg. ◊ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din bg. sloboden. Vezi definitia »

rod (roáde), s. n. – 1. Reproducere. – 2. Fruct. – Mr., megl. rod. Sl. rodŭ „specie” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 316), cf. bg. rod „fruct”. – Der. roadă, s. f. (fruct, produs, recoltă); rodi, vb. (a da naștere; a produce, a fructifica), din sl. roditi; rodini, s. f. pl. (zi de naștere, reproducere; generare; creație; vizită care se face unei lăuze și cadoul care i se duce), din sl. rodiny; roditor, adj. (fructifer); rodnic, adj. (fructifer; prosper, fecund); rodnicie, s. f. (fecunditate); nerodnic, adj. (care nu face fructe); rodos, adj. (productiv). Vezi definitia »

IOD² s. n. (Fon.; rar) Semivocala i, numită și „i consonantic”, notată de obicei în diverse alfabete fonetice cu y, j sau í; iot. – Din fr. yod. Vezi definitia »

ROD, roade, s. n. 1. Nume generic dat produselor vegetale obținute de la plantele cultivate, în special fructelor; fruct. ◊ Loc. adj. Cu rod = roditor, fructifer. ◊ Compuse: rodul-pământului = plantă erbacee veninoasă, cu frunze mari, late și lucioase, după a cărei dezvoltare florală poporul apreciază recolta anului (Arum maculatum); (înv.) rod-de-zahăr = dulceață de trandafiri; rodozahar. 2. Fig. Urmare, rezultat, efect (al unei acțiuni). ♦ Folos, avantaj. 3. (Pop.) Copil, prunc, vlăstar, odraslă. [Var.: (rar) roádă s. f.] – Din sl. rodŭ. Vezi definitia »