NEVOÍ, nevoiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Numai la diateza pasivă) A fi silit sau constrâns să acționeze într-un anumit fel; a fi obligat, dator. 2. Refl. (Înv. și pop.) A face eforturi; a se strădui, a se căzni. – Din nevoie. Vezi definitia »

DOI, DÓUĂ num. card. Număr având în numărătoare locul între unu și trei și indicat matematic prin cifrele 2 și II. ◊ (Adjectival) Vine cu doi prieteni. ◊ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi pași = aproape. ◊ Expr. (Fam.) (A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. ◊ (Intră în componența num. adverbial) A venit de două ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Plecau câte doi. ◊ (Substantivat) Trei de doi. ◊ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede. Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... ◊ Expr. Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ♦ (Adjectival) Vreo doi = câțiva. ♦ (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. – Lat. *dui, duae. Vezi definitia »

speriói, -oáie, s.m. și f. (reg.) duh necurat care provoacă spaima. Vezi definitia »

altoi², altoiesc v. t. a bate; a lovi; a plesni Vezi definitia »

nemțói, nemțói, s.m. (pop.; deprec.) neamț. Vezi definitia »