RIGÓLĂ s. f. 1. adâncitură de-a lungul marginilor unei străzi pentru scurgerea apelor până la gurile de canal. 2. șanț mic destinat scurgerii sau drenării apei. ◊ formă de eroziune în adâncime a solului, datorită acțiunii șuvoaielor de apă. (< fr. rigole, după germ. Rigole) Vezi definitia »

TÂROÁGĂ, târoage, s. f. (Reg.) Cocioabă, dărăpănătură. Vezi definitia »

CONTRACÚRBĂ s.f. Curbă concavă care urmează unei curbe convexe. [Cf. fr. contre-courbe]. Vezi definitia »

blánă (blắni), s. f. – 1. Scîndură. – 2. Piele de animal cu păr cu tot. – Mr., megl. blană (numai cu sensul 1). Sl. *blana, cf. slov., ceh. blana „pojghiță”, sb. blanak „scîndură”, slov. blanja „scîndură”, pol. błona „membrană”, rus. (o)bolonĭ „coajă”, oboločka „cuvertură” (Berneker 69; DAR); și oblon. Par fără obiect strădaniile lui Pascu, I, 196, de a apropia aceste cuvinte de un problematic dalm. *plana, it. piana, fr. planche. Der. blănar, s. m. (meseriaș care face îmbrăcăminte din blană); blănăreasă, s. f. (dans tipic); blănărie, s. f. (obiecte de îmbrăcăminte din blană); blănit, adj. (cu blană; căptușit cu blană); îmblăni, vb. (a căptuși cu blană); blănos, adj. (căptușit cu blană). Ngr. μπλάνα provine din sl. după Meyer, Neugr. St., II, 44, și din rom., după Murnu, Lehnwörter, 35. Vezi definitia »

TERCIUIÁLĂ, terciuieli, s. f. Terciuire. [Pr.: -ciu-ia-] – Terciui + suf. -eală. Vezi definitia »