Definita cuvantului predicativ
PREDICATÍV, -Ă adj. 1. Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul; nume predicativ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții; propoziție predicativă (și s.f.) = propoziție care îndeplinește față de propoziția regentă rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Referitor la predicat. [< lat. praedicativus].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu predicativ
SUBSTITUTÍV, -Ă adj. care substituie. ◊ (despre o medicație) care urmărește a compensa un deficit organic. (< fr. substitutif) Vezi definitia »
POZITÍV, -Ă adj. 1. Întemeiat pe fapte, pe experiență. ♦ Sigur; constant; adevărat. ♦ Valoros. ♦ Care exprimă o afirmație. 2. (Despre numere) Mai mare decât zero. 3. (Despre persoane) Realist, înclinat către o activitate practică, către științe exacte. // s.n. 1. Fotografie care prezintă copia unui negativ fotografic și care redă, în chip asemănător cu realitatea, părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat. 2. (Gram.) Grad pozitiv (și s.n.) = formă a adjectivului sau a adverbului cu ajutorul căreia se notează existența însușirii la un obiect oarecare privit izolat. [< fr. positif, lat. positivus]. Vezi definitia »
RECTIFICATÍV, -Ă adj. (Rar) Rectificator. [Cf. fr. rectificatif]. Vezi definitia »
ADITÍV, -Ă, aditivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Mat.) Referitor la operația de adunare. 2. S. n. Substanță care se adaugă la un ulei mineral pentru a-i ameliora proprietățile sau pentru a obține noi calități. – Din fr. additif. Vezi definitia »
AGRESÍV, -Ă, agresivi, -e, adj. Care atacă fără provocare; fig. care caută prilej de ceartă; provocator. ♦ (Despre substanțe) Care atacă chimic corpurile cu care ajunge în contact. – Fr. agressif. Vezi definitia »